PROCES VERBAL Denumirea consiliului: CONSILIUL JUDEŢEAN HARGHITA Data: 27 martie 2009 Subiectul şedinţei: Dezbaterea si aprobarea proiectelor de hotărâri cuprinse in ordinea de zi. Diverse. Şedinţa ordinară a fost convocată prin Dispoziţia preşedintelui nr. 167/2009 din data de 19 martie 2009. Dl. Borboly Csaba: bună ziua pentru toată lumea. Îl rog pe domnul secretar să ne spună cum stăm cu prezenţa. Dl. Egyed Árpád: vă mulţumesc. Din 30 de membri în funcţie ai Consiliului Judeţean Harghita, lipseşte domnul Beder Tibor, domnul consilier este bolnav. Consiliul poate lucra legal cu 29 de membri prezenţi. Dl. Borboly Csaba prezintă cele 67 puncte de pe ordinea de zi. Dl. Borboly Csaba: Dacă sunt întrebări sau observaţii cu privire la ordinea de zi propusă, atunci vă rog să vă înscrieţi la cuvânt, dacă nu, vă rog să votaţi. Dl. Árus Zsolt: nu ştiu de unde provine numărul 67, în timp ce veneam spre Miercurea Ciuc am primit prin e-mail încă două proiecte de hotărâri, deci numărul corect ar fi 69. Ar fi bine să ştim exact numărul proiectelor de hotărâri trecute pe ordinea de zi. Dl. Borboly Csaba: Procedural ar fi trebuit convocat pentru ziua de azi o şedinţă de îndată pentru adoptarea proiectului de hotărâre cu privire la gestionarea deşeurilor menajere, dar am amânat adoptarea proiectului, deci vorbim de 67de puncte, aşa cum a fost trimis prin e-mail. Dacă nu aveţi alte observaţii, vă rog să votaţi ordinea de zi. Aprobarea ordinii de zi. Rezultatul votului: 26 de voturi Da, 1 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Absenţi Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Nu a v. Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Domnul Elekes Zoltán, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita prezintă Strategia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita şi Planul operaţional privind implementarea Strategiei Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, pentru perioada 2009-2013. Dl. Borboly Csaba: mulţumim pentru prezentarea făcută. Următorul punct de pe ordinea de zi se referă la procesul verbal. Dacă aveţi întrebări sau observaţii în legătură cu procesul verbal al şedinţei extraordinare din data de 13 februarie 2009? Dacă nu, vă rog să votaţi. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei extraordinare din data de 13 februarie 2009. Rezultatul votului: 23 de voturi Da, 2 Abtineri, 1 Nu. Árus Zsolt István 1 Abţineri Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Absenţi Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Nu a v. Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Absenţi Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Nu Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: următorul punct de pe ordinea de zi este aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului Harghita şi utilizarea fondului de rulment pe anul 2009. Vom vota pe articole. Dacă aveţi întrebări în general despre proiectul de hotărâre? Dl. Árus Zsolt: aş începe cu ideea, că un proiect de hotărâre cu o asemenea complexitate necesită o prezentare mult mai amplă. În lipsa acestei prezentări doresc să reflectez numai la câteva chestiuni. Suma salariilor primite de angajaţii Consiliului Judeţean Harghita este egală cu încasările oraşului Gheorgheni pe un an, este vorba de o sumă imensă, deci putem cere de la angajaţi ca munca depusă să fie punctuală şi fără greşeli. În mai multe anexe am observat greşeli. De exeplu: într-una din anexe, la prima coloană este trecută campionatul naţional Enduro, iar în coloana f. este trecută „Forumul pedagogilor tineri”, mai jos apare din nou campionatul naţional Enduro dar la coloana d. este trecută sub numele campinatul est-european Enduro. În anexa 3. rândul 5 este trecută suma de 23.000 lei iar în centralizator această sumă este 30.000. În anexa nr.4 rândul 4 suma de 40.000 lei nu coincide cu suma din centralizator care este 30.000 lei. Dl. Borboly Csaba: Dacă aveţi întrebări sau observaţii cu privire la art. 1.? Dacă nu vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului Harghita şi utilizarea fondului de rulment pe anul 2009. Votarea privind art.1. Rezultatul votului: 25 de voturi Da, 2 Abtineri, 2 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Abţineri Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Nu Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: Dacă aveţi întrebări sau observaţii cu privire la art. 2.? Dacă nu vă rog să votaţi. Votarea privind art.2. Rezultatul votului: 26 de voturi Da, 1 Abtinere, 2 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Nu Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: Dacă aveţi întrebări sau observaţii cu privire la art. 3.? Dacă nu vă rog să votaţi. Votarea privind art.3. Rezultatul votului: 24 de voturi Da, 2 Abtineri, 2 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csíki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Abţineri Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da ]hamó Csaba Zsolt Béla 27 Nu a v. Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Nu Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: Dacă aveţi întrebări sau observaţii cu privire la art. 4.? Dacă nu vă rog să votaţi. Votarea privind art.4. Rezultatul votului: 24 de voturi Da, 1 Abtinere, 3 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Nu a v. Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 24 Da Szász Jenő 25 Abţineri Szentes Antal 26 Da Tamás Zoltán 27 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 28 Nu Tordai Árpád 29 Da dr. Vajna Imre 30 Nu Vass Árpád András 31 Da Dl. Borboly Csaba: Dacă aveţi întrebări sau observaţii cu privire la art. 5.? Dacă nu vă rog să votaţi. Votarea privind art.5. Rezultatul votului: 23 de voturi Da, 1 Abtinere, 2 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu a v. Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Nu a v. Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Nu a v. Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Nu Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Nu Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: Dacă aveţi întrebări sau observaţii cu privire la art. 6.? Dacă nu vă rog să votaţi. Votarea privind art.6. Rezultatul votului: 26 de voturi Da, 1 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu a v. Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Nu a v. Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Nu Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: Dacă aveţi întrebări sau observaţii cu privire la art. 7.? Dacă nu vă rog să votaţi. Dl. Egyed Árpád: Conform prevederilor Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru deficitul bugetului este nevoie de un plan de acţiune. Dl. Borboly Csaba: Bine. Vom avea un plan de acţiune. Dacă nu mai aveţi observaţii, vă rog să votaţi art. 7. Votarea privind art.7. Rezultatul votului: 26 de voturi Da, 2 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu a v. Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Nu Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba:Dacă aveţi întrebări sau observaţii cu privire la art. 8.? Dacă nu vă rog să votaţi. Votarea privind art.8. Rezultatul votului: 25 de voturi Da, 2 Abtineri, 2 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Abţineri Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Nu Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: Dacă aveţi întrebări sau observaţii cu privire la art. 9.? Dacă nu vă rog să votaţi. Votarea privind art.9. Rezultatul votului: 23 de voturi Da, 1 Abtinere, 5 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Nu Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Nu Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencelm15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Nu Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: Dacă aveţi întrebări sau observaţii cu privire la art. 10.? Dl. Árus Zsolt: în ianuarie a fost adoptat un proiect de hotărâre conform căreia Consiliul Judeţen Harghita sprijină cu 2000 de lei competiţia de sprint cu atelaje canine. Conform hotărârii organizatorul este asociaţia sportivă Kriegel, iar în buget sunt trecute asociaţiile Yukon din Sânmartin şi For Fun din Remetea. Întrebarea mea este următoarea: este adevărat că hotărârile Consiliului Judeţen Harghita trebuiesc respectate de toată lumea? Dacă în hotărâre a fost trecut asociaţiea Kriegel, cum poate să apare mai târziu o altă asociaţie la un program unde Consiliul Judeţean Harghita este co-organizator. Toate acestea se întâmplă din banii publici ai judeţului. Doresc să primesc un răspuns la această întrebare, nu neapărat acum, poate fi şi în scris. Dl. Demény Gábor: observaţia mea se referă la casele memoriale cuprinse în poziţia 55. La comsia de specialitate am discutat amănunţit această temă, şi ştiu că nu putem primi mai mulţi bani, dar doresc să vă atrag atenţia la nevoia restaurării casei surorii renumitului scriitor Tamási Áron din Lupeni, casă în care scriitorul a scris o mare parte din romanele sale. Casa memorială este în proprietatea EMKE în proporţie de 7/9 şi în proprietatea Asociaţiei Tamási, din Lupeni în proporţie de 2/9. Sper că după depunerea cererii, la rectificarea bugetului, Consiliul Judeţean Harghita va aloca bani cu acest scop. Dl. Borboly Csaba: mulţumim observaţiile domnului Árus Zsolt referitoare la competiţia de sprint cu atelaje canine, contractul este încheiat cu Kriegel, deci vom corecta. Dl. Petres Sándor: în proiectul de hotărâre este trecut corect Asociaţia Kriegel. Dl. Borboly Csaba: atunci nu ştiu despre ce vorbeşte domnul consilier, poate dumnealui ne va informa în scris despre ce este vorba. Dl. Petres Sándor: în legătură cu programul în care este inclus şi concursul de sprint cu atelaje canine. Hotărârea conţine Asociaţia Kriegel, pe lista din faţa mea la poziţia 16 tot Asociaţia Kriegel este trecut, şi tot ei au organizat. Nu este vina noastră dacă pe afiş sunt trecuţi şi alţii. Au fost interesaţi şi au ajutat şi asociaţiile Yukon şi For Fun dar organizatorii au fost Consiliul Judeţean Harghita şi Asociaţia Kriegel. Dl. Györgypál László: nu este responsabilitatea Consiliului Judeţean Harghita de a decide cine este trecută pe un afiş. După cunoştinţele mele responsabilitatea Consiliului Judeţean Harghita este respectarea hotărârilor adoptate, noi am respectat hotărârea şi contractul a fost încheiat conform hotărârii. Dl. Borboly Csaba: nu sunt alte observaţii, vă rog să votaţi art.10 care cuprinde anexa nr. 10. Votarea privind art.10. Rezultatul votului: 24 de voturi Da, 1 Abtinere, 4 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Nu Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Nu Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 24 Da Szász Jenő 25 Nu Szentes Antal 26 Da Tamás Zoltán 27 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 28 Da Tordai Árpád 29 Da dr. Vajna Imre 30 Abţineri Vass Árpád András 31 Da Dl. Borboly Csaba: dacă aveţi întrebări sau observaţii cu privire la art. 11.? Dacă nu vă rog să votaţi. Votarea privind art.11. Rezultatul votului: 26 de voturi Da, 1 Abtinere, 2 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Nu Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: dacă aveţi întrebări sau observaţii cu privire la art.12.? Dacă nu vă rog să votaţi. Votarea privind art.12. Rezultatul votului: 23 de voturi Da, 5 Abtineri. Árus Zsolt István 1 Nu a v. Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Abţineri Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Abţineri Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Abţineri Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: vă rog să votaţi proiectul de hotărâre în întregime. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului Harghita şi utilizarea fondului de rulment pe anul 2009. Rezultatul votului: 24 de voturi Da, 4 Abtineri, 1 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csíki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Abţineri Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Abţineri Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: următorul proiect de hotărâre se referă la repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a 20% din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi a celor 20% din sumele aferente cotei de 22% din impozitul pe venit, împreună cu sumele rezultate în urma aplicării gradului de necolectare a impozitelor şi taxelor locale de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, pe anul 2009. Începând de acest an, sumele au fost repartizate pe baza proiectelor primite din partea primăriilor. Am avut surprize plăcute şi neplăcute. Din partea unor localităţi - în care primarii sunt la primul mandat – am primit proiecte în care nu au cerut bani, şi nici nu au avut idei realizabile. De aceea în următoarele săptămâni, împreună cu Direcţia de dezvoltare vom căuta primarii pentru a analiza situaţia. 2/3 din primari au depus proiecte foarte bune iar dacă vă uitaţi pe listă puteţi vedea că nu are nici o importanţă apartenenţa politică a primarului. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dl. Thamó Csaba: consultarea cu primarii trebuia făcută înainte de adoptarea bugetului pentru a evita situaţiile asemănătoare comunei Avrămeşti. Această comună trebuia să plătească 1% din fond propriu pentru lucrările de canalizare şi nu pot plăti din cauză că au primit puţini bani. Sunt mai multe probleme, nu doresc să intru în detalii, dar comuna Căpâlniţa anul trecut a primit promisiunea că va fi inclus în proiectul „Promovarea construirii terenurilor de joacă” iar acum nu mai este pe listă. Dl. Árus Zsolt: am verificat, pentru punctualitate şi vă pot spune că acum trei zile am trimis şi eu în scris o propunere de modificare care conţine părerea mea despre repartizarea sumelor pe cele trei zone ale judeţului. Corect ar fi ca cei mari să sprijine pe cei mici, nu invers. Am semnalat şi faptul că în materilalul primit de noi, zona Gheorgheni primeşte 25,19%, zona Ciuc 43%, iar zona Odorhei 36,71% ceea este de 104,9%. Propunerea mea concretă este următoarea. Zona Gheorgheni să primească cu 1% mai mult. Suma repartizată oraşului Gheorgheni este aproape egală cu suma primită de localitaţile din jurul oraşului Gheorgheni, rugămintea mea a fost, ca suma primită de oraşul Gheorgheni să fie completată cu 200.000 lei, suma fiind necesară la realizarea unui proiect foarte important şi anume reabilitarea sistemul de încălzire a celor două cartiere din oraş. Eu consider, că zona Ciuc poate să fie atît de grozav să renunţe la această sumă, acesta fiind doar 2% din suma ce i se cuvine. Pot să vă dau şi o propunere concretă de unde se poate retrage această sumă. Comuna Tomeşti primeşte 600 de lei pentru realizarea terenului de minifotbal cu gazon artificial, ar putea renunţa la 1/3 în favoarea oraşului Gheorgheni. Dl. Szász Jenő: din ceea ce citim în mass-media reiese că soarta depozitului de deşeuri menajere din Tomeşti este incertă. Îl rog pe domnul preşedinte să fie de acord ca iniţiator, ca localităţile Avrămeşti şi Căpâlniţa să primească în plus câte 200.000 lei şi această sumă să fie retrasă de la Tomeşti. Dl. Glodeanu Cristinel: Pentru că şedinţa e puţin cam tensionată, oamenii sunt crispaţi aş vrea să destindem puţin atmosfera. Aş vrea să întreb, nu ştiu dacă traducerea a fost bine sau nu, ştiam că există trei sau patru zone dar acuma văd că se vorbeşte de trei scaune. Aş fi vrut să întreb aceasta este traducerea sau este greşit. Ştiam că Trei Scaune este la Covasna. Dl. Borboly Csaba: rog traducătorul să clarifice ce a tradus. Altă observaţie? Dl. Becze István: am discutat amănunţit repartizarea sumelor. Considerăm foarte bună metoda de repartizare introdusă de Direcţia de dezvoltare. Sumele nu sunt date din întâmplare, ci pe baza proiectelor depuse. Da, zona Ciucului ar putea renunţa la cele 200.000 lei, dar pe baza proiectelor depuse ni se cuvine această sumă. Rog fracţiunea UDMR să nu schimbe suma. Sunt sigur că în Ciucul de Sus va fi un depozit de deşeuri manajere pentru că este o necesitate arzătoare, iar comuna care va asuma realizarea acestei sarcini va primi suma amintită. D-na Stoia Sabina: nu pot decât să apreciez faptul că sumele au fost repartizate pe bază de proiecte. Este momentul în care fiecare primar să se gândească mai bine la ceea ce are de făcut şi ceea ce într-adevăr este util pentru comunitate. De asemenea, recunosc că este greu când ai bani puţini să încerci să împarţi corect, echitabil. Dar, mi se pare totuşi suma mult prea mică la municipiul Topliţa, cei 200, faţă de 1500 cât au încercat să-şi fundamenteze ei, pentru nişte obiective care poate nu par foarte spectaculoase din titlu dar care pentru comunitate înseamnă foarte mult. Rugămintea este, dacă totuşi se poate aprecia această sumă. De asemenea, dacă documentaţiile nu sunt totdeauna complete, cred că rolul compartimentelor de specialitate din Consiliul Judeţean Harghita este de a încerca să îndrume şi primarii care sunt mai noi, indiferent de ce culoare politică sunt ei. Mulţumesc frumos. Dl. Petres Sándor: mulţumesc pentru cuvântul acordat. Doresc să vă informez de ce nu voi vota propunerea în legătură cu Gheorgheni. Ştiu că în mass-media vor apărea tot feluri de scrieri, iar eu vreau să vă fac cunoscut argumentele mele. În primul rând, în cazul în care nu luăm în considerare suma alocată comunei Tomeşti, repartizarea sumelor pe cele trei zone au fost făcute echitabil şi corect. Depozitul de deşeuri menajere nu va fi a Ciucului ci a întregii judeţ. În al doilea rând, după cum ştiu eu, colegul meu este consilierul primarului oraşului Ghergheni. Ar fi bine să se consulte cu domnul primar, pentru că pe lista proiectelor primite nu figurează proiectul amintit. Dl. Borboly Csaba: Prima dată doresc să răspund domnului Thamó. Există o problemă uriaşă în cazul comunei Avrămeşti. Vă rog domnule consilier să discutaţi un pic cu domnul primar. Întrebaţi-l dacă a cerut cel puţin 1 leu de la Consiliul Judetean Harghita. Puteţi să-l sunaţi şi acum prin telefon. După cum spun colegii mei nu a cerut nici un ban. Mulţumesc colegului meu Zólya Zoltán pentru ajutor. Serviciul condus de domnul Zólya a fost cel care s-a gândit la nevoile comunei pentru că primarul nu a răspuns la cererea consiliului judeţean. Este o problemă foarte gravă care atinge şi locuitorii comunei. Consilierii din această zonă ar trebui să ajute pe primar în cazurile asemănătoare. În cazul municipiului Topliţa. Am în faţa mea materialul trimis de domnul primar. Domnul primar, cum am zis şi anterior, a înşirat programele guvernamentale, aici în faţă am ordonanţa 7 odată, ordonanţa 7 a doua oară şi în al treilea rând programul derulat de către Compania Naţională de Investiţii pentru care a cerut finanţare şi noi iarăşi cu ajutorul serviciului am cerut date şi am încercat să facem ceva după care, după o săptămână au venit şi nişte faxuri dar trebuie să fie aici o regulă şi să fim atenţi unii la ceilalţi. Nu se poate lucra dacă trebuie să aşteptăm la un primar o săptămână sau două ca să-şi clarifice solicitarea. De aceea, eu consider că acest proiect de hotărâre este bine pregătit, este bine fundamentat, şi n-ar fi corect să luăm de la cei care au depus la timp, au fundamentat şi să dăm la cei care după opt luni încă nu ştiu ce doresc să facă. Vom avea rectificare în cursul anului şi până atunci sperăm că primarii care nu şi-au fundamentat solicitarea să învaţe cu ajutorul consiliului judeţean întocmirea solicitărilor. Dl. Thamó Csaba: Cei de la Avrămeşti spun că solicitarea a fost depusă. Pe data de 24 martie, domnul primar a trimis propunerea de modificare, iar eu am trimis pentru dvs. Dl. Árus Zsolt: 1. domnul vicepreşedinte a insinuat, că eu am cerut din banii înaintaţi spre amenajarea depozitului de deşeuri. În acest proiect nu este trecut nici un ban pentru pregătirea realizării depozitului de deşeuri din Tomeşti. Banii sunt alocaţi pentru terenul de minifotbal cu gazon artficial. Suma de 200.000 lei cerut constituie 1/3 din această sumă. 2. În cererea depusă de oraşul Gheorgheni erau cinci proiecte, dar numai unul este inclus în acest proiect de hotărâre. 3. Am depus în scris o cerere de modificare, în care oraşul a solicitat în plus 200.000 de lei pentru reabilitarea sistemului de încălzire. Dl. Glodeanu Cristinel: dacă înainte am glumit acum aş vrea să vorbesc la modul serios. Cred că odată pe an este foarte important, atunci când adoptăm bugetul. Atâta timp cât adoptăm bugetul pentru consiliul judeţean este o problemă, iar adoptarea bugetului prin ideea de a defalca aceste sume către primării consider că ar fi important pe de o parte să ne întâlnim si să discutăm şi noi consilierii cu primarii, e o primă problemă, iar a doua problemă adoptarea bugetului să se facă în prezenţa primarilor. Aş propune dacă sunteţi de acord, ca de acum în colo în celelalte acţiuni, la rectificare de buget, la adoptare de buget să invităm toţi primarii în sală sau să organizăm o şedinţă încât este important să vedem şi punctul lor de vedere pe această problemă. Vă mulţumesc. Dl. Szász Jenő: dacă am înţeles bine din spusele domnului preşedinte, pe baza proiectului depus comuna Avrămeşti nu trebuia să primească nici cele 16.000 lei. Pe ideea echitabilităţii ei au primit totuşi acestă sumă. Eu propun să votăm propunerea de modificare cu privire la localităţile Avrămeşti şi Căpâlniţa. Dacă în comuna Tomeşti va fi amenajat depozitul de deşeuri să aibă prioritate la rectificarea bugetului. Vă mulţumesc. Dl. Borboly Csaba: numai domnul consilier Thamó a depus în scris la timp propunerea de modificare. Conform regulamentului amendametul de fond trebuie depus cu trei zile înainte. Vă rog să votaţi cine este de acord cu amendamentul de fond depus de domnul consilier Thamó Csaba. Votarea privind propunerea de modificare a domnului consilier Thamo Csaba, cu privire la proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a 20% din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi a celor 20% din sumele aferente cotei de 22% din impozitul pe venit, împreună cu sumele rezultate în urma aplicării gradului de necolectare a impozitelor şi taxelor locale de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, pe anul 2009. Rezultatul votului: 10 de voturi Da, 1 Abtinere, 17 Nu. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Nu Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Nu Benyovszki Lajos 5 Nu Bondor István 6 Nu Borboly Csaba 7 Nu Csiki Csongor 8 Nu Demény Gábor 9 Nu Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Abţineri Hajdu Gábor 12 Nu Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Nu Magyari Vencel 15 Nu Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu a v. Pálffy Domokos 19 Nu Petres Sándor 20 Nu Rácz Árpád 21 Nu Rafain Zoltán 22 Nu Sófalvi László 23 Nu Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Nu Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Nu Dl. Borboly Csaba: amendamentul de fond nu a fost votat. Dl. Árus Zsolt: şi eu am depus cu trei zile înainte vă rog să supuneţi votului. Dl. Borboly Csaba: nu avem nici o propunere depusă de dvs. Dl. Szász Jenő: această regulă, de a depune cu trei zile înainte orice fel de propunere de modificare este incorectă. Chiar şi domnul secretar al judeţului ne-a dat dreptate. Vă rog domnule preşedinte, nu ne luaţi dreptul de a face propuneri de modificare. Dl. Borboly Csaba: Vă rog să votaţi art.1 al proiectului de hotărâre. Proiect de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a 20% din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi a celor 20% din sumele aferente cotei de 22% din impozitul pe venit, împreună cu sumele rezultate în urma aplicării gradului de necolectare a impozitelor şi taxelor locale de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, pe anul 2009. Votarea privind art.1. Rezultatul votului: 23 de voturi Da, 2 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Nu Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu a v. Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Nu a v. Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Nu a v. Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează art. 2. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu,vă rog să votaţi. Votarea privind art.2. Rezultatul votului: 24 de voturi Da, 1 Nu, 2 Abtineri. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da BondorrIstván 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu a v. Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Abţineri Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: am ajuns la art. 3. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Votarea privind art.3. Rezultatul votului: 22 de voturi Da, 2 Nu, 3 Abtineri. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László józsef 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Abţineri Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu a v. Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Nu Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Abţineri Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: vă rog să votaţi în ansamblu proiectul de hotărâre. Proiect de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a 20% din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi a celor 20% din sumele aferente cotei de 22% din impozitul pe venit, împreună cu sumele rezultate în urma aplicării gradului de necolectare a impozitelor şi taxelor locale de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, pe anul 2009. Rezultatul votului: 24 de voturi Da, 2 Nu, 2 Abtineri. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu a v. Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Nu Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: punctul 5 de pe ordinea de zi este modificarea Hotărârii 54/2007 privind însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Harghita. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu,vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii 54/2007 privind însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Harghita. Rezultatul votului: 26 de voturi Da, 2 Abtineri. Árus Zsolt István 1 Abţineri Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu a v. Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: am ajuns la punctul 6 de pe ordinea de zi, proiect de hotrărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita nr. 166/2005, privind unele măsuri de administrare a Palatului administrativ judeţean şi stabilirea valorii chiriei lunare pentru spaţiile închiriate în Palatul Administrativ al Consiliului Judeţean Harghita. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dl. Árus Zsolt: întrebarea mea este adresată domnului secretar al judeţului, Consiliu Judeţean poate să dea în folosinţă gratuită, fără plata chiriei proprietatea privată? În cazul Prefecturii, consiliul judeţean are obligaţia de a da în folosinţă gratuită? Eu consider că în caz contrar, Prefectura nu ne-ar da spaţiile fără a plăti chirie. Ar fi legitim să plătească chirie şi Prefectura. Dl. Borboly Csaba: dacă aveţi alte observaţii? Dacă nu, dau cuvântul domnului Secretar al Judeţului. Dl. Egyed Árpád: art.124 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 coroborat cu Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia prescrie exisenţa contractului de comodat, deci spaţiile pot fi date în folosinţă gratuită, dacă sunt dovedite întrunirea exugenţelor prevăzute de lege. Dl. Borboly Csaba: pentru adoptarea acestei proiect de hotărâri este nevoie de o majoritate de 2/3, adică de 20 de voturi pentru. Vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita nr. 166/2005, privind unele măsuri de administrare a Palatului administrativ judeţean şi stabilirea valorii chiriei lunare pentru spaţiile închiriate în Palatul Administrativ al Consiliului Judeţean Harghita. Rezultatul votului: 24 de voturi Da, 5 Abtineri. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csíki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Abţineri Lukács Vilmos 94 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Abţineri Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Abţineri Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Abţineri Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: punctul 7 de pe ordinea de zi este proiectul de hotărâre privind transmiterea cu titlu gratuit a dotărilor achiziţionate în cadrul programului „Promovarea construirii terenurilor de joacă în localităţile judeţului Harghita” Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dl. Árus Zsolt: propunerea mea este valabilă şi pentru celelalte programe. Să evităm aparenţa că unii primesc bani în mod preferenţial. Modul cel mai simplu pentru a evita asemenea situaţii este următoarea: programul trebuie publicat, precum şi proiectele sosite, iar modul de punctaj al acestora trebuie făcut public. Dl. Borboly Csaba: nu sunt alte observaţii, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită pe termen de 24 luni a dotărilor achiziţionate în cadrul programului „Promovarea construirii terenurilor de joacă în localităţile judeţului Harghita”, pentru unele consilii locale din judeţul Harghita Rezultatul votului: 28 de voturi Da, 1 Abtinere. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: puntul 8 de pe ordinea de zi, proiect de hotărâre privind însuşirea stemei judeţului Harghita. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? D-na Papp Kincses Emese: stimaţi colegi! Am o observaţie cu caracter tehnic. Şi dumneavoastră aţi putut vedea că este vorba despre o stemă estetică, frumos realizată, bazată pe sistemul simbolurilor secuieşti. Însă, există o greşeală care trebuie corectat. Scutul în inimă este preluat din stema scaunului Ciuc, reprezentând Sf. Maria cu Pruncul. Nu cunoaştem nici o ilustraţie a Sf. Maria în care apare cu capul descoperit. Eu propun schimbarea cu copia statuii Sf. Maria de la Şumuleu-Ciuc, acesta fiind loc de pelerinaj renumit, un simbol pentru locuitorii acestui judeţ. Dl. Rafain Zoltán: şi propunerea mea sună la fel. Imaginea Sf. Maria să fie schimbat cu copia statuii Sf. Maria de la Şumuleu-Ciuc. Dl. Glodeanu Cristinel: de mult era cazul ca şi judeţul Harghita să aibă o stemă. Dar aş avea rugămintea de a încerca să simbolizăm prin această stemă faptul că trăim împreună şi colaborăm împreună şi mă gândesc că este un lucru foarte important această icoană cu fecioara Maria dar eu aş propune nu să scoatem ci să adăugăm lângă acesată icoană şi icoana Patriarhului Miron Cristea care este născut la Topliţa şi cred că este o mândrie că primul patriarh s-a născut în judeţul nostru. Aş propune să avem totuşi şi acest lucru dacă este posibil pe stemă. Dl. Györgypál László: am purtat mai multe discuţii cu graficianul heraldist, care este singurul specialist în Transilvania care se ocupă cu proiectarea stemelor, este membru în Comisia Naţională de Heraldică şi Genealogie a Academiei Române. Dânsul ne-a asigurat, că la varianta finală, cea care va fi desenată cu mâna, imaginea Sf. Maria va fi schimbată cu cel cerut şi de colegii mei. Doresc să atrag atenţia domnului consilier Glodeanu că procedura de însuşire a stemei a cuprins şi o perioadă de două luni de dezbatere publică timp în care aţi fi putut face propuneri de modificare. Dl. Szász Jenő: doresc să informez pe domnul Glodeanu, că în judeţul Harghita sunt mai mulţi preoţi cunoscuţi printre catolici cum ar fi episcopul Márton Áron, sau episcopul Jakab Antal. Aici nu simbolizăm episcopii, papa sau patriarhul ci un sfânt, simbol pentru noi toţi. Rugămintea mea este să adoptăm stema cu condiţia, ca Sf. Maria să fie copia statuii din Şumuleu. Dl. Hajdu Gábor: şi eu susţin această propunere. Dl. Glodeanu Cristinel: rugămintea ar fi fost să ştim de această dezbatere, nu noi ca consilieri, ci cetăţenii judeţului. Nu ştiu în ce măsură acest lucru a fost publicat în presă sau transmis către consiliile locale sau către organizaţii neguvernamentale sau pentru cineva ca să poate să intervină cu propuneri, şi dacă cineva poate să spună acest lucru v-aş ruga să-mi comunicaţi. Dl. Petres Sándor: aş dori să atrag atenţia colegilor consilieri, că anexa este trecut clar următoarele: Scutul în inimă este preluat din stema scaunului Ciuc, reprezentând statuia Sf. Maria cu Pruncul de pe altarul bisericii romano catolice din Şumuleu-Ciuc. Dl. Borboly Csaba: din data de 8 decembrie 2008 este publicat acest proiect de hotărâre, conform legii. Vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind însuşirea proiectului de stema a judeţului Harghita. Rezultatul votului: 27 de voturi Da, 1 Abtinere. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Abţineri Glodeanu Cristinel 17 Nu a v. dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: la punctul 9 de pe ordinea de zi este proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita nr. 94/2007 privind aprobarea contractării unui împrumut intern în valoare de 40.000.000 lei. Dacă sunt întrebări sau observaţii? Dacă nu vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita nr. 94/2007 privind aprobarea contractării unui împrumut intern în valoare de 40.000.000 lei. Rezultatul votului: 29 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: am ajuns la punctul 10 de pe ordinea zi, este vorba despre proiectul de hotărâre privind aprobarea contribuţiei lunare a beneficiarilor internaţi în centrele rezidenţiale pentru persoanele adulte cu handicap din structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita. Dacă sunt întrebări sau observaţii? Dacă nu vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea contribuţiei lunare a beneficiarilor internaţi în centrele rezidenţiale pentru persoanele adulte cu handicap din structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita Rezultatul votului: 29 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Oenyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: la punctul 11 de pe ordinea de zi avem proiectul de hotărâre privind acordarea indemnizaţiei de şedinţă membrilor Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Proiect de hotărâre privind acordarea indemnizaţiei de şedinţă membrilor Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Rezultatul votului: 27 de voturi Da, 2 Abtineri. Árus Zsolt István 1 Abţineri Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: următorul punct de pe ordinea de zi este proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 156/2004 al Consiliului Judeţean Harghita, privind reorganizarea şi funcţionarea Comisiei pentru protecţia copilului Harghita, cu modificările ulterioare. Este vorba despre înlocuirea unei persoane cu alta din partea poliţiei. Prima dată vom vota forma proiectului de hotărâre apoi urmând votul secret. Dl. Árus Zsolt: în mod repetat, rugămintea mea este ca prima dată să votăm persoana şi numai după aceea forma proiectului de hotărâre, pentru că numai aşa are sens. Dl. Borboly Csaba: vă rog să votaţi forma proiectului de hotărâre, iar persoana va fi trecută dacă va primi voturile necesare. Vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 156/2004 al Consiliului Judeţean Harghita, privind reorganizarea şi funcţionarea Comisiei pentru protecţia copilului Harghita, cu modificările ulterioare. Rezultatul votului: 21 de voturi Da, 5 Abtineri, 1 Nu. Rezultatului votului secret: D-na Ionescu Manuela 26 de voturi Da, 2 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu a v. Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Abţineri Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Abţineri Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Abţineri Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Abţineri Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Nu Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: rog comisia de validare a voturilor să facă demersurile necesare. Urmează proiecul de hotărâre privind aprobarea cheltuielilor anuale aferente drepturilor de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, mamele protejate în centrele maternale, precum şi copiii daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti, pe anul 2009, în judeţul Harghita. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dl. Árus Zsolt: rugămintea mea este să nu continuăm şedinţa fără colegii care sunt ocupaţi cu numărarea voturilor. Dl. Borboly Csaba: dacă nu aveţi alte observaţii, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea cheltuielilor anuale aferente drepturilor de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, mamele protejate în centrele maternale, precum şi copiii daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti, pe anul 2009, în judeţul Harghita. Rezultatul votului: 28 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Nu a v. Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea derulării proiectului „Perfecţionarea personalului care lucrează în serviciile de tip rezidenţial de protecţie a copilului din cadrul DGASPC Harghita” şi a asigurării contribuţiei proprii a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita în procent de 10% din bugetul total al proiectului, în cadrul Programului de Interes Naţional PIN 4/2008 al ANPDC. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea derulării proiectului „Perfecţionarea personalului care lucrează în serviciile de tip rezidenţial de protecţie a copilului din cadrul DGASPC Harghita” şi a asigurării contribuţiei proprii a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita în procent de 10% din bugetul total al proiectului, în cadrul Programului de Interes Naţional PIN 4/2008 al ANPDC. Rezultatul votului: 27 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Nu a v. Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Nu a v. Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: la punctul 15 avem proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita la selecţia de proiecte din cadrul „Programul de Incluziune Socială” (PIS), Partea III- Programe de asistenţă socială, finanţat din împrumutul acordat Guvernului României de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). Proiectul de faţă vizează crearea unui centru social cu destinaţie multifuncţională, compus din trei case, care oferă găzduire temporară pentru 50 de tineri care au părăsit sau urmează să părăsească sistemul de protecţie a copilului. Chiar înainte de şedinţă am semnat contractul despre cumpărarea terenului situat în Sânmartin care face parte din acestă hotărâre. Aici trebuie să citesc: se aprobă includerea în domeniul public al judeţului Harghita. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita la selecţia de proiecte din cadrul „Programul de Incluziune Socială” (PIS), Partea III- Programe de asistenţă socială, finanţat din împrumutul acordat Guvernului României de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). Rezultatul votului: 28 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Nu a v. Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: am ajuns la punctul 16 de pe ordinea de zi, este vorba despre proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării şi completării Hotărârii nr. 71/2008 a Consiliului Judeţean Harghita, privind activităţile prin care va fi implicat Consiliul Judeţean Harghita în managementul şi implementarea proiectului „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în Regiunea 7 Centru” finanţat din cadrul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, DMI. 3.3. – Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, şi a obligaţiei asigurării resurselor financiare ale judeţului Harghita legate de acest proiect. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării şi completării Hotărârii nr. 71/2008 a Consiliului Judeţean Harghita, privind activităţile prin care va fi implicat Consiliul Judeţean Harghita în managementul şi implementarea proiectului „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în Regiunea 7 Centru” finanţat din cadrul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, DMI. 3.3. – Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, şi a obligaţiei asigurării resurselor financiare ale judeţului Harghita legate de acest proiect. Rezultatul votului: 27 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Nu a v. Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Nu a v. Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: la punctul 17 avem proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 158/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Harghita. Avem o polemică cu juriştii. Dorim să includem nişte modificări în privinţa Serviciului juridic, contencios şi totodată, conform Legii 215/2001, cum este redactat acolo, redactarea hotărârilor să fie atribuţie al acestei servicii. În rest sunt modificări mai mici. Dl. Árus Zsolt: există un program „Dreptul pentru toţi”. Acest program este sprijinit financiar de Consiliul Judeţean Harghita. Scopul acestui program este să aibă fiecare serviciu un jurist, iar acum aud că totuşi Serviciul juridic trebuie să redacteze proiectele de hotărâri. Ori există acest program „Dreptul pentru toţi” şi atunci fiecare direcţie este capabilă să redacteze proiectele de hotărâri ori să nu dăm bani pentru acest program şi să obligăm Serviciul juridic la redactarea lor. Dl. Glodeanu Cristinel: aş vrea să spun un lucru, sunt de acord cu toate modificările, o singură problemă avem pe care am ridicat-o şi la comisia juridică vis-a-vis de modul de redactare. Eu aş vrea să înţelegem că este o diferenţă foarte clară între ceea ce înseamnă proiect de hotărâre şi ceea ce înseamnă hotărâre. Hotărârea este abia după ce este adoptată şi aceea se scrie împreună cu serviciul juridic împreună cu compartimentul de specialitate. Proiectul de hotărâre se redactează de către iniţiator prin departamentele de specialitate şi este o mare diferenţă. Juriştii acordă consultanţă pentru aceşt lucru dar nu redactează. Mai este o problemă. La un moment dat, trebuie cerut avizul serviciului juridic. Întrebarea este, dacă serviciul juridic îl scrie cum să-şi dea aviz pozitiv sau negativ când el a scris. Aş vrea să vă aduc aminte, că la şedinţele de comisii n-am avut rapoarte de specialitate la serviciul juridic, în fiecare şedinţă primim pe ultima 100 de metri materiale şi mă gândesc la ideea, deci nu ştiu cum este bine să fie funcţional. Sigur cel care poate să decidă este domnul preşedinte, şi îl rog să-l găsească acele soluţii care sunt benefice pentru instituţie încât să fie funcţional. Poate este bine ca un consilier juridic să coordoneze 2-3 departamente în ideea de a sprijinii din punct de vedere juridic în redactarea hotărârilor dar totuşi, proiectul de hotărâre să fie redactat de către departament şi doar hotărârea, după ce a fost adoptată să fie adoptată de către serviciul juridic. Dl. Egyed Árpád: forma în care este redactată proiectul de hotărâre, propunerile de modificare/completare a atribuţiilor Serviciului juridic, contencios sunt în dezacord cu prevederile imperative ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. Serviciul juridic, contencios îşi desfăşoară activitatea cu un personal totalmente insuficient în raport cu volumul de muncă şi complexitatea problemelor ce le are de soluţionat, 4 consilieri juridici, din care unul este debutant - sub coordonarea Secretarului Judeţului - şi nu are pregătire în toate domeniile de specialitate în care Consiliul Judetean Harghita îşi desfăşoară activitatea. Potrivit legii, redactarea proiectelor de hotărâri se face de către cei care le propun. Este o prevedere foarte clară. Am mai depus un supliment pe lângă raportul de specialitate asupra propunerii noastre ca să fie adăugată sintagma „CONFORM LEGII” alături de atribuţia compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate de a îndeplini şi alte atribuţii repartizate de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, deoarece în virtutea prevederilor legale prezentate mai sus, precum şi ca urmare a naturii juridice a raportului de serviciu al unui funcţionar public cu instituţia publică, al cărui conţinut este determinat şi reglementat în mod exclusiv de către prevederi legale referitoare la exercitarea sarcinilor de serviciu şi în limitele competenţelor legale, astfel de atribuţii nu pot fi decât CONFORM LEGII. Un lucru mai trebuie menţionat: modificarea propusă la pct.12, în privinţa art.18, prima teză şi frază cuprinde o foarte gravă confuzie din punct de vedere legal între principiul autonomiei locale administrative, pe de o parte şi între aşa zisa definiţie ce se intenţionează a se da de către iniţiatori. Dl. Borboly Csaba: am ascultat toate opiniile. Doresc să citez din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. D-na Mocrei Ileana: dacă sunteţi amabil. Dl. Borboly Csaba: nu aveţi dreptul să luaţi cuvântul. D-na Mocrei Ileana: vă mulţumesc pentru amabilitate. Dl. Borboly Csaba: nu aveţi cuvântul şi vă rog să părăsiţi sala. Dl. Borboly Csaba: deci art. 117 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 sună astfel la punctul f: şi redactează hotărârile consiliului local respectiv al consiliului judeţean. Dl. Árus Zsolt: de dragul procesului verbal, doresc să fac o precizare. Şedinţele consiliului judeţean sunt publice, poate participa oricine. Nu aveţi dreptul să cereţi nimănui să părăsească sala. Dl. Szász Jenő: rugămintea mea către domnul preşedinte este următoarea: presupun că la invitaţia dumneavoastră au venit colegii la şedinţă, atunci lăsaţi-l să rămână toată lumea. Nu e bine să lucraţi în asemena atmosferă. Dl. Borboly Csaba: dacă nu aveţi alte observaţii vă rog să votaţi Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 158/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Harghita. Rezultatul votului: 19 de voturi Da, 3 Abtineri, 6 Nu. Árus Zsolt István 19 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csíki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Nu Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Nu Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Absenţi Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Abţineri Szász Jenő 24 Nu Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Abţineri Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Nu Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Abţineri Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: următorul proiect de hotărâre se referă la instituirea de restricţii de circulaţie pe unele sectoare de drumuri judeţene. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dl. Rafain Zoltán: anexa nr. 2 al proiectului de hotrărâre cuprinde lista transporturilor care nu se supun restricţiei de circulaţie. Doresc să propun modificarea acestei anexe. Să constituie excepţie şi maşinile/utilajele care lucrează pentru Consiliul Judeţean Harghita. Această modificare trebuie făcută şi la restricţia de 7,5 tone. Vă mulţumesc. Dl. Árus Zsolt: iarna este prioada în care drumurile se strică cel mai puţin. Trebuie regândit perioada de restricţionare. Dl. Hajdu Gábor: ar trebui să luăm în considerare propunerea colegului nostru Rafain Zoltán. Mai înainte nu am răspuns colegului meu Szász Jenő, poate domnul consilier doreşte ca şi invitaţii şi participanţii să voteze de acum înainte. Dl. Rafain Zoltán: propunerea mea de modificare la anexa nr. 2 este următoarea: să constituie excepţie şi maşinile/utilajele care lucrează pentru Consiliul Judetean Harghita. Vă dau şi un exemplu concret: dacă o maşină transportă material pentru reconstrucţia podului din Plăieşii de Jos, să constituie excepţie. Dl. Borboly Csaba: propunerea de modificare nu a fost depusă în scris, îl întreb pe domnul vicepreşedinte Sófalvi László, iniţiatorul proiectului de hotărâre dacă este de acord cu această modificare. Dl. Sófalvi László: nu sunt de acord. Dl. Borboly Csaba: vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind instituirea de restricţii de circulaţie pe unele sectoare de drumuri judeţene Consiliul Judeţean Harghita. Rezultatul votului: 20 de voturi Da, 5 Abtineri, 3 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Nu Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Nu Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Abţineri Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Absenţi Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Abţineri Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Abţineri Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: dau cuvântul domnului Bondor pentru a citi rezultatul votului Dl. Bondor István: proces verbal încheiat cu prilejul numărării voturilor privind modificarea prin înlocuirea în componenţa comisiei pentru protecţia copilului Harghita a doamnei Corina Mihăilescu inspector cu doamna Ionescu Manuela, inspector principal în calitate de reprezentant al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita. În urma numărării voturilor comisia de validare a constatat următoarele: Numărul consilierilor prezenţi la vot 29, numărul voturilor valabil exprimate 28, numărul voturilor obţinute de candidat 26, numărul voturilor împotriva 2, numărul voturilor anulate 1. Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind restricţia masei maxime admise pe axă la 7,5 tone pentru autovehicule, pe unele sectoare de drumuri judeţene din judeţul Harghita, în perioada 1 octombrie – 30 aprilie. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dl. Simon Csaba: am şi eu o întrebare. Ştiu că aceste drumuri trebuie protejate, dar acum protejăm drumul sau firma care a realizat lucrarea cu garanţie. Dl. Borboly Csaba: dacă nu aveţi alte observaţii, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind restricţia masei maxime admise pe axă la 7,5 tone pentru autovehicule, pe unele sectoare de drumuri judeţene din judeţul Harghita, în perioada 1 octombrie – 30 aprilie; Rezultatul votului: 21 de voturi Da, 3 Abtineri, 5 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Nu Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Nu Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Nu Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Abţineri Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: la următorul punct avem proiectul de hotărâre privind delegarea unui reprezentant al asiguraţilor în Adunarea Reprezentanţilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Prima dată vom vota textul proiectului de hotărâre, pe urmă aştept propunerile dumneavoastră cu privire la persoana desemnată. În preambul trebuie adăugat art. 62 din Legea 24/2004. Cine este de acord cu textul proiectului de hotărâre? Proiect de hotărâre privind delegarea unui reprezentant al asiguraţilor în Adunarea Reprezentanţilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate; Rezultatul votului: 24 de voturi Da, 2 Abtineri. Rezultatul votului secret: Glodeanu Cristinel 18 de voturi Da, 10 Nu. Dr. Vajna Imre 10 de voturi Da, 18 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu a v. Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Nu a v. Bondor István 6 Nu a v. Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Abţineri Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: aştept propunerile pentru reprezentant. Dl. Hajdu Gábor: propun pe domnul consilier Glodeanu Cristinel Dl. Thamó Csaba: propun pe domnul consilier Vajna Imre. Dl. Borboly Csaba: rog comisia de validare a voturilor să se pregtească pentru vot. Biletul de vot valabil va fi acela ca care va fi bifat la un nume „da” şi la celălalt nume „nu”. Domnilor consilieri acceptaţi propunerile? Dl. Glodeanu Cristinel: da Dl. Vajna Imre: da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind numirea în funcţia de şef serviciu - inspector de specialitate, grad profesional IA, cu contract de muncă pe durată nedeterminată la Serviciul Public de Pază al Obiectivelor de Interes Judeţean Harghita, a domnului Moldovan Laurenţiu. Dânsul a participat cu succes la concursul organizat pentru ocuparea acestui post. Domnul Moldovan se află în sală, dacă aveţi întrebări? Aici vom vota cu vot secret. Dl. Árus Zsolt: acest proiect de hotărâre a fost avizat nefavorabil de către Serviciul juridic, contencios. Întrebarea mea este adresată domnului Secretar al Judeţului, dacă Serviciul juridic, contencios susţine în continuare această părere. Dl. Borboly Csaba: se va clarifica situaţia în care s-a desfăşurat concursul, domnul Secretar al Judeţului era în concediu de boală. Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor pentru judeţul Harghita 2008-2013”. Dacă aveţi întrebări sau observaţii. Dl. Árus Zsolt: am semnalat şi la comisia de specialitate, că nu am primit materialul deci este foarte greu să alcătuim o opinie. Nici până în prezent nu am primit materialul. Dl. Borboly Csaba: nu sunt alte observaţii, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor pentru judeţul Harghita 2008-2013”. Rezultatul votului: 22 de voturi Da, 2 Abtineri, 2 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu a v. Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Nu Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Nu a v. Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Abţineri Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Nu a v. Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: la punctul 23 avem proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifului la serviciul de alimentare cu apă potabilă în comunele Zetea, Brădeşti, Satu Mare şi Dealu, judeţul Harghita. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifului la serviciul de alimentare cu apă potabilă în comunele Zetea, Brădeşti, Satu Mare şi Dealu, judeţul Harghita; Rezultatul votului: 26 de voturi Da, 1 Abtinere. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absent Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Nu a v. Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Nu a v. Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Abţineri Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: punctul 24 de pe ordinea de zi, proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate cu indicatorii tehnico-economici ai obiectivului Construire secţie boli infecţioase şi pneumologie – aparţinând Spitalului judeţean de urgenţă din Miercurea Ciuc. Mulţumesc domnilor directori Birta Antal şi Orban Bela pentru că au reuşit să realizeze acest proiect la un preţ pe care suntem capabili să plătim. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dl. Árus Zsolt: nu este corect faţă de celelalte localităţi ale judeţului că mai multe dintre instituţiile sanitare ale municipiului Miercurea Ciuc sunt întreţinute de judeţ, cu toate că veniturile oraşului sunt mai mari. Nu aţi votat banii necesari pentru reabilitarea sistemului de încălzire a oraşului Gheorgheni dar veţi vota acest proiect de hotărâre. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate cu indicatorii tehnico-economici ai obiectivului Construire secţie boli infecţioase şi pneumologie – aparţinând Spitalului judeţean de urgenţă din Miercurea Ciuc; Rezultatul votului: 23 de voturi Da, 4 Abtineri, 2 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Abţineri Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Abţineri Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Abţineri Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 96/2008 a Consiliului Judeţean Harghita privind asocierea Judeţului Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita cu unităţile administrativ teritoriale, situate în bazinul hidrografic al râului Olt din judeţul Harghita în vederea înfiinţării Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară „HARGITA VÍZ”. Dl. Árus Zsolt: acum opt luni am fost atenţionaţi despre importanţa adoptării proiectului de hotărâre, pentru că în caz contrar judeţul va pierde sume importante. Acest proiect de hotărâre a fost redactat în ianuarie dar nu a fost pus pe ordinea de zi nici în ianuarie şi nici în februarie. Am ţinut important să menţionez acest lucru, ca să fie clar pentru toată lumea nu fiecare urgenţă este întradevăr urgenţă. Acest proiect nu are încă forma definitivă, este plină de puncte, puncte. Să fie supus votului numai atunci când va fi definitivat. Dl. Borboly Csaba: cunoştinţele dumneavoastră despre achiziţiile publice în UE sunt pline de lipsuri, dar sperăm că până la terminarea mandatului veţi recupera aceste lipsuri. Aveţi alte observaţii? Dacă nu vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 96/2008 a Consiliului Judeţean Harghita privind asocierea judeţului Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita cu unităţile administrativ teritoriale, situate în bazinul hidrografic al râului Olt din judeţul Harghita în vederea înfiinţării Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară „HARGITA VÍZ”; Rezultatul votului: 22 de voturi Da, 3 Abtineri, 3 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csabc 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Nu Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Nu Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Abţineri Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Absenţi Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: proiectul pentru amenajarea depozitului de deşeuri pe platoul Ţechend nu a fost aprobat la Bruxelles. Totuşi considerăm importantă să continuăm ceea ce am început în interesul locuitorilor. Este vorba despre proiectul de hotărâre pentru aprobarea documentaţiei de avizare a investiţiei „Reparaţii drum acces la depozitul de deşeuri regional Ţechend” de la DN13A, km 0+00 la 4+805. Dacă aveţi întrebări, observaţii? Dl. Árus Zsolt: după cum văd eu nici la Consiliul Judetean Harghita nu cunosc condiţiile cererii de finanţare. Anul trecut am adoptat o hotărâre în care alocăm bani pentru un proiect care nu îndeplineşte condiţiile cererii de finanţare. Pe platoul Ţechend nu va fi amenajat depozitul de deşeuri regional, deci logic acel drum trebuie restituit consiliului local de la care am preluat. Trebuie făcut o cercetare cine este responsabil că am cheltuit din banii judeţului pentru un drum care nu este de interes judeţean. Sunt împotrivă să cheltuim bani cu acest scop, repet, nu este de interes judeţean. Dl. Szász Jenő: dacă depozitul de deşeuri regional din Tomeşti nu va fi realizat, îl rog pe domnul preşedinte să reanalizeze şi să regândească posibilitatea de la Ţechend. Dl. Petres Sándor: proiectul cu privire la obiectivul de pe platoul Ţechend nu a putut face faţă cerinţelor din cauza greşelilor intervenite în faza de pregătire, dar sprerăm că aceste greşeli vor fi clarificate împreună cu conducerea oraşului Odorhei şi poate fi o alternativă pentru judeţ. Este vorba despre o documentaţie pusă la punct pe baza căreia se poate realiza o investiţie, de aceea rog pe colegii mei să adopte acest proiect de hotărâre. Dl. Borboly Csaba: dacă nu aveţi alte observaţii, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre pentru aprobarea documentaţiei de avizare a investiţiei „Reparaţii drum acces la depozitul de deşeuri regional Ţechend” de la DN13A, km 0+00 la 4+805; Rezultatul votului: 26 de voturi Da, 3 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Nu Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: s-au clarificat problemele ivite la ordinea de zi nr. 21. Vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind numirea în funcţia de şef serviciu - inspector de specialitate, grad profesional IA, cu contract de muncă pe durată nedeterminată la Serviciul Public de Pază al Obiectivelor de Interes Judeţean Harghita, a domnului Moldovan Laurenţiu; Rezultatul votului: 22 de voturi Da, 5 Abtineri, 1 Nu. Rezultatul votului secret: Moldovan Laurentiu 24 de voturi Da, 1 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Abţineri Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Abţineri Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Abţineri Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Absenţi Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Abţineri Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Abţineri Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Szász Jenő: îl rog pe Secretarul Judeţului să ne informeze ca în 15 minute cum s-a schimbat punctul de vedere al serviciului juridic. Dl. Borboly Csaba: totul este în ordine. Urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea achitării cotizaţiei Consiliului Judeţean Harghita către Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România pe anul 2009. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea achitării cotizaţiei Consiliului Judeţean Harghita către Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România pe anul 2009; Rezultatul votului: 20 de voturi Da, 4 Abtineri. Árus Zsolt István 1 Nu a v. Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Nu a v. Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Nu a v. Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Abţineri Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Nu a v. Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Abţineri Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Abţineri Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea achitării cotizaţiei Consiliului Judeţean Harghita către Adunarea Regiunilor Europene pe anul 2009. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea achitării cotizaţiei Consiliului Judeţean Harghita către Adunarea Regiunilor Europene pe anul 2009; Rezultatul votului: 27 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Nu a v. Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Nu a v. Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea plăţii cotizaţiei Consiliului Judeţean Harghita către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Centrul Transilvaniei” pe anul 2009. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea plăţii cotizaţiei Consiliului Judeţean Harghita către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Centrul Transilvaniei” pe anul 2009; Rezultatul votului: 27 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Nu a v. Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Nu a v. Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: Proiect de hotărâre privind privind aprobarea plăţii cotizaţiei Consiliului Judeţean Harghita către Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Centru pe anul 2009. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea plăţii cotizaţiei Consiliului Judeţean Harghita către Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Centru pe anul 2009. Rezultatul votului: 29 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: am ajuns la proiectul de hotrărâre privind aprobarea cooperării Consiliului Judeţean cu Societatea Maghiară Tehnico-Ştiinţifică din Transilvania la organizarea Conferinţei Internaţionale de Construcţii – ÉPKO 2009, ediţia a XIII-a. În contract să fie trecut concret motivul pentru care poate fi reziliat contractul. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dl. Árus Zsolt: sunt unele programe pentru care la începutul anului Consiliul Judeţean Harghita încheie contract, doresc să subliniez nu am nimic împotrivă în acest caz concret, în timp ce pentru celelate programe sunt publicate cerinţele de finanţare. Ar fi bine, ca la începutul anului să stabilim în buget suma propusă pentru sport, cultură, etc. şi aceste sume să fie accesibile prin cereri de finanţare. Dl. Petres Sándor: nu cred că ar trebui modificat un sistem care funcţionează foarte bine. Ca să dau un exemplu, nu cred că un festival cum este şi Festivalul Muzicii Vechi poate fi comparată cu oricare alta, şi nu cred că acest program unic al Societăţii Maghiare Tehnico-Ştiinţifică, care are o vechime mai mare de zece ani, poate fi amintit împreună cu orice alt program minor. Dl. Árus Zsolt: Consider că şi domnul Petres Sándor a înţeles ce am spus mai devreme. Am încredere în comisia alcătuită din specialişti care sunt capabili să diferenţieze importanţa programelor şi pot administra banii în mod corespunzător. Important ar fi administrarea banilor în mod unitar. Dl. Borboly Csaba: vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea cooperării Consiliului Judeţean cu Societatea Maghiară Tehnico-Ştiinţifică din Transilvania la organizarea Conferinţei Internaţionale de Construcţii – ÉPKO 2009, ediţia a XIII-a. Rezultatul votului: 26 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Nu a v. Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Absenţi Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Nu a v. Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: la punctul 32 de pe ordinea de zi vom preda din domeniul public al judeţului Harghita în domeniul public al comunei Mădăraş sistemul de alimentare cu apă a localităţii pentru accesarea finanţării din fonduri europene. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dl. Szász Jenő: doresc să atenţionez pe Secretarul Judeţului că la punctul 32 este trecut darea în administrare primăriei comunei, iar la punctul 33 darea în administrarea consiliului local. Să facem corecturile necesare conform Legii 215/2001. Dl. Egyed Árpád: vom corecta, deci corect va fi darea în administrarea consiliului local. Proiect de hotărâre privind transmiterea obiectivelor de investiţii „Alimentare cu apă a localităţii Mădăraş, comuna Mădăraş (fosta Dăneşti), judeţul Harghita” şi „Staţia de tratare pentru alimentarea cu apă a localităţii Mădăraş, comuna Mădăraş (fosta Dăneşti), judeţul Harghita” din domeniul public al judeţului Harghita în domeniul public al comunei Mădăraş şi în administrarea Consiliului Local comunei Mădăraş, judeţul Harghita; Rezultatul votului: 26 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Nu a v. Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Absenţi Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentus Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Nu a v. Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind transmiterea obiectivului de investiţii „Alimentarea cu apă a localităţii Lăzarea, comuna Lăzarea, judeţul Harghita” din domeniul public al judeţului Harghita în domeniul public al comunei Lăzarea şi în administrarea Consiliului Local al comunei Lăzarea, judeţul Harghita. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind transmiterea obiectivului de investiţii „Alimentarea cu apă a localităţii Lăzarea, comuna Lăzarea, judeţul Harghita” din domeniul public al judeţului Harghita în domeniul public al comunei Lăzarea şi în administrarea Consiliului Local al comunei Lăzarea, judeţul Harghita; Rezultatul votului: 26 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Nu a v. Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Absenţi Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinelm17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Nu a v. Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: la următorul punct de pe ordinea de zi este vorba despre strategia prezentată de domnul director Elekes Zoltán. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita şi a Planului operaţional privind implementarea Strategiei Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, pentru perioada 2009-2013; Rezultatul votului: 27 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Absenţi Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da S zász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Nu a v. Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da T ordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: la punctul 35 avem proiectul de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de colaborare a Consiliului Judeţean Harghita cu asociaţiile şi fundaţiile cu activitate de turism din judeţul Harghita” pe anul 2009. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de colaborare a Consiliului Judeţean Harghita cu asociaţiile şi fundaţiile cu activitate de turism din judeţul Harghita” pe anul 2009; Rezultatul votului: 29 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da StoiaaSabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Da Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: dau cuvântul domnului Bondor, vă rog să ne spuneţi rezultatul votului, nu trebuie să citiţi procesul verbal în întregime. Dl. Bondor Istvan: domnul Moldovan Laureţiu a primit 24 de voturi pentru, iar la celălalt proces verbal domnul Cristinel Glodeanu a primit 18 voturi pentru şi domnul Vajna Imre 10 voturi pentru. Dl. Borboly Csaba: vom ţine o pauză de 20 de minute, după care vom continua şedinţa. Dl. Borboly Csaba: următorul punct de pe ordinea de zi se referă la programul de protecţie a monumentelor istorice, în cadrul programului se vor derula programe de proiectare şi execuţie a lucrărilor de construire-restaurare, consolidare pentru monumente şi situri clasate în grupa A şi B. Dacă aveţi propuneri sau observaţii? Deci la toate programele şi proiectele în modelul contract trebuie trecut concret neîndeplinirea căror obligaţii trage din sine rezilierea contractului. Dl. Glodeanu Cristinel: am rugămintea ca şi la acest program să figureze proporţionalitatea cu 15% şi 85%. Dl. Borboly Csaba: bine. Altă propunere nu există, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Programului de protecţie a monumentelor istorice de pe teritoriul judeţului Harghita” pe anul 2009. Rezultatul votului: 24 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Nu a v. Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu a v. Pálffy Domokos 19 Nu a v. Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Absenţi Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: pe ordinea de zi la punctul 37 este vorba despre programul anual de îngrijire social-medicală la domiciliu. Dacă nu aveţi observaţii, propuneri, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului judeţean anual de îngrijire social-medicală la domiciliu al Consiliului Judeţean Harghita, pe anul 2009; Rezultatul votului: 26 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu a v. Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Absenţi Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: pe ordinea de zi la punctul 38 este vorba despre programul organizat de Consiliul Judetean Harghita împreună cu structurile de tineret şi Organizaţia Pedagogilor Maghiari din România precum şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dl. Árus Zsolt: în primul rând, este trecut şi în raportul de specialitate al Serviciului juridic, contencios necesitatea adreselor privind intenţia acestora de a coopera cu Consiliul Judetean Harghita în vederea derulării programului în cauză, respectiv Statutul acestora, din care să rezulte că intră în obiectul de activitate al acestora astfel de activităţi. Există pericolul ca aceste organizaţii să aibă carecter politic, iar în acest caz nu pot fi sprijinite de Consiliul Judetean Harghita. Dl. Borboly Csaba: Este vorba despre programul proprie a Consiliul Judetean Harghita. Dacă nu aveţi alte observaţii vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea derulării programului Forumul Pedagogilor tineri din judeţul Harghita prin cooperarea Consiliului Judeţean Harghita cu unele organizaţii neguvernamentale din zonele: Ciuc, Gheorgheni şi Odorhei; Rezultatul votului: 24 de voturi Da, 1 Abtinere, 1 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu a v. Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abtinere Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Absenţi Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmeză un programul organizat anual cu titlul „Ziua Naţională a Tineretului”. Dacă aveţi observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea derulării Programului „Ziua Naţională a Tineretului” pe anul 2009; Rezultatul votului: 25 de voturi Da, 1 Abtinere. Árus Zsolt István 1 Abţineri Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu a v. Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Absenţi Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de colaborare cu structurile asociative ale persoanelor cu handicap din judeţul Harghita” pe anul 2009. Dacă aveţi observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de colaborare cu structurile asociative ale persoanelor cu handicap din judeţul Harghita” pe anul 2009; Rezultatul votului: 25 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu a v. Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Nu a v. Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Absenţi Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea derulării Programului de informare, consultanţă şi de dezvoltare a organizaţiilor neguvernamentale din judeţul Harghita pe anul 2009. Dacă aveţi observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea derulării Programului de informare, consultanţă şi de dezvoltare a organizaţiilor neguvernamentale din judeţul Harghita pe anul 2009; Rezultatul votului: 25 de voturi Da, 1 Abtinere. Árus Zsolt István 1 Abţineri Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Nu a v. Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Absenţi Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Consiliului Judeţean Harghita la realizarea proiectului „Telemuncă pentru noile oportunităţi de angajare în mediul rural” din cadrul Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltare al Resureselor Umane. Dacă aveţi observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Consiliului Judeţean Harghita la realizarea proiectului „Telemuncă pentru noile oportunităţi de angajare în mediul rural” din cadrul Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltare al Resureselor Umane; Rezultatul votului: 26 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Nu a v. Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Absenţi Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea cooperării Consiliului Judeţean Harghita cu Asociaţia „Erdélyi Háló” în vederea derulării programului „Pregătirea şi formarea voluntarilor în activitatea comunitară” pe anul 2009. Dacă aveţi observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea cooperării Consiliului Judeţean Harghita cu Asociaţia „Erdélyi Háló” în vederea derulării programului „Pregătirea şi formarea voluntarilor în activitatea comunitară” pe anul 2009; Rezultatul votului: 27 de voturi Da, 1 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind „Programul anual de colaborare cu structurile asociative ale pensionarilor şi vârstnicilor din judeţul Harghita” pe anul 2009 al Consiliului Judeţean Harghita. Dacă aveţi observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind „Programul anual de colaborare cu structurile asociative ale pensionarilor şi vârstnicilor din judeţul Harghita” pe anul 2009 al Consiliului Judeţean Harghita; Rezultatul votului: 28 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absent Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind „Programul anual de finanţare a activităţii de asistenţă comunitară în localităţile izolate din judeţul Harghita” pe anul 2009. Dacă aveţi observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind „Programul anual de finanţare a activităţii de asistenţă comunitară în localităţile izolate din judeţul Harghita” pe anul 2009; Rezultatul votului: 27 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Nu a v. Borboly Csaba 7 Da Csíki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de finanţare a telecentrelor din judeţul Harghita pe perioada 2009” al Consiliului Judeţean Harghita. Dacă aveţi observaţii? Dl. Glodeanu Cristinel: aş vrea să ştiu ca să nu mai trebuiască să iau cuvântul la fiecare, rugămintea mea este dacă rămânem cu acel procent de 15% cu 85%. Dl. Borboly Csaba: da. Vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de finanţare a telecentrelor din judeţul Harghita pe perioada 2009” al Consiliului Judeţean Harghita; Rezultatul votului: 27 de voturi Da, 1 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de sprijinire a microregiunilor şi asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară din judeţul Harghita pe anul 2009. Dacă aveţi observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de sprijinire a microregiunilor şi asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară din judeţul Harghita pe anul 2009; Rezultatul votului: 28 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de sprijinire a sportului din judeţul Harghita” pe anul 2009 al Consiliului Judeţean Harghita. Dl. Árus Zsolt: nici până în prezent nu avem o strategie a sportului. Nu se ştie cine, cât şi de ce primeşte bani. Consiliul Judetean Harghita are o mie de angajaţi, trebuie să aveţi unul care ştie câtuşi de puţini despre sport, să pregătească o strategie cu privire la sprijinirea sportului pe care consiliul va adopta. Dl. Borboly Csaba: nu sunt alte observaţii, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de sprijinire a sportului din judeţul Harghita” pe anul 2009 al Consiliului Judeţean Harghita; Rezultatul votului: 25 de voturi Da, 1 Nu, 2 Abtineri. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Abţineri Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Abţineri Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează punctul 49, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de protecţia mediului înconjurător din judeţul Harghita” pe anul 2009. Dacă aveţi observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de protecţia mediului înconjurător din judeţul Harghita” pe anul 2009; Rezultatul votului: 28 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: punctul 50, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de finanţare a activităţilor de tineret din judeţul Harghita”, pe anul 2009 al Consiliului Judeţean Harghita. Dl. Egyed Árpád: în faţa dumneavoastră aveţi exemplarul necorectat. Proiectul de hotărâre trebuie completat cu rezultatele aşteptate. Dl. Borboly Csaba: vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Programului anual de finanţare a activităţilor de tineret din judeţul Harghita”, pe anul 2009 al Consiliului Judeţean Harghita; Rezultatul votului: 26 de voturi Da, 1 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Absenţi Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea cooperării Consiliului Judeţean Harghita cu Fundaţia Andras şi Ansamblul Naţional Secuiesc Harghita în vederea organizării Festivalului de dans popular al copiilor şi tinerilor din judeţul Harghita „XV. Csűrdöngölő”. Dacă aveţi observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea cooperării Consiliului Judeţean Harghita cu Fundaţia Andras şi Ansamblul Naţional Secuiesc Harghita în vederea organizării Festivalului de dans popular al copiilor şi tinerilor din judeţul Harghita „XV. Csűrdöngölő”; Rezultatul votului: 27 de voturi Da, 1 Nu. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder T}bor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Nu Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea derulării Programului de sprijinire şi dezvoltare a relaţiilor de înfrăţire cu judeţele şi regiunile din afara ţării. Dacă aveţi observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea derulării Programului de sprijinire şi dezvoltare a relaţiilor de înfrăţire cu judeţele şi regiunile din afara ţării. Rezultatul votului: 27 de voturi Da, 1 Abtinere Árus Zsolt István 1 Abţineri Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: punctul 53 de pe ordinea de zi se referă la derularea programului Eurodyssee. Scopul programului este aceea de a oferi tinerilor între 18-30 de ani posibilitatea unei experienţe profesionale de 3-7 luni, în regiunile partenere din Europa, paralel cu perfecţionarea cunoştinţelor de limbi străine. În cursul anului 2009, doi stagiari din diferite regiuni ale Europei, membre ARE, vor efectua stagiul la instituţiile şi organizaţiile din judeţul Harghita. Dacă aveţi observaţii? Dl. Árus Zsolt: probabil este un program foarte bun, dar necunoscut publicului larg. Dacă cineva participă la un astfel de program pe bani publici, atunci ar fi bine să ne prezintă şi nouă unde a fost şi ce a făcut. Şi aici este important publicarea programului. Dl. Borboly Csaba: domnul consilier nu cunoaşte destul de bine acest program deşi a mai votat odată acest program. Selectarea tinerilor participanţi nu este organizat de noi. Noi strângem CV-urile pe care la primim pe baza anunţurilor făcute în mass-media, le trimitem pentru ţara primitoare unde sunt selectaţi stagiarii. Nu noi decidem asupra persoanelor participante. Dl. Árus Zsolt: până acum nu am citit nici un anunţ în ziar pe această temă, cu toate că citesc zilnic ziarele. Dl. Borboly Csaba: dacă nu aveţi alte observaţii vă rog să votaţi Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Consiliului Judeţean Harghita la programul internaţional Eurodyssée de dezvoltare a resurselor umane pe anul 2009; Rezultatul votului: 27 de voturi Da, 1 Abtinere. Árus Zsolt István 1 Abţineri Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Consiliului Judeţean Harghita la derularea programului judeţean „Spectacole folclorice pentru judeţul Harghita” pe anul 2009. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Consiliului Judeţean Harghita la derularea programului judeţean „Spectacole folclorice pentru judeţul Harghita” pe anul 2009; Rezultatul votului: 27 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Nu a v. Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Consiliului Judeţean Harghita la derularea programului judeţean „Teatru pentru mediul rural” pe anul 2009. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Consiliului Judeţean Harghita la derularea programului judeţean „Teatru pentru mediul rural” pe anul 2009. Rezultatul votului: 27 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Nu a v. Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács wilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea derulării programului “Dezvoltarea resurselor umane şi întărirea relaţiilor cu autorităţile locale”. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea derulării programului “Dezvoltarea resurselor umane şi întărirea relaţiilor cu autorităţile locale” Rezultatul votului: 27 de voturi Da, 1 Abtinere. Árus Zsolt István 1 Abţineri Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea derulării programului „Promovarea imaginii publice a judeţului Harghita pe anul 2009”. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea derulării programului „Promovarea imaginii publice a judeţului Harghita pe anul 2009”; Rezultatul votului: 25 de voturi Da, 2 Abtineri. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Abţineri Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Absenţi Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: punctul 58 de pe ordinea de zi, proiect de hotărâre privind avizarea tarifelor pentru serviciile oferite de Biblioteca Judeţeană Kájoni János pentru anul 2009. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind avizarea tarifelor pentru serviciile oferite de Biblioteca Judeţeană Kájoni János pentru anul 2009; Rezultatul votului: 27 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Nu a v. Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: punctul 59 de pe ordinea de zi vom adopta condiţionat. Doamna Palko Erika, sef serviciu la Serviciul management a vorbit cu cei de la ANFP şi cu ziua de azi au întocmit avizul. Dacă aveţi observaţii? Dl. Árus Zsolt: la acest proiect de hotărâre ca iniţiator este trecut Secretarul Judeţului. Vă rog să corectăm acest lucru nelegal. Dl. Borboly Csaba: proiectul de hotărâre este adoptat în cazul votului majoritar cu condiţia să primim azi avizul ANFP. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării şi completării Hotărârii nr. 108/2008 a Consiliului Judeţena Harghita privind aprobarea înfiinţării „Agenţiei de Dezvoltare Judeţeană Harghita” a regulamentului de organizare şi funcţionare, a organigramei şi a statului de funcţii ale acesteia; Rezultatul votului: 26 de voturi Da, 1 Abtinere, 1 Nu. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Nu Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: Urmează proiectul de hotărâre privind necesitatea modificării Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei Judeţene de Evidenţa Persoanelor al Judeţului Harghita, având în vedere schimbările intervenite în organigrama şi statul de funcţii al Direcţiei, precum şi schimbarea sediului Direcţiei Judeţene de Evidenţa Persoanelor al Judeţului Harghita. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita nr. 3/2005 privind aprobarea înfiinţării Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului Harghita. Rezultatul votului: 28 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: am o întrebare către conducătorul grupului MPP. Domnul consilier Szasz Jeno este aici sau a plecat deja. Urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării statului de funcţii al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Harghita. În loc de director adjunct la Direcţia economică vom degrada şi va fi serviciu pentru că de două ori am scos la consurs postul şi nu am găsit omul potrivit. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării organigramei şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Harghita; Rezultatul votului: 24 de voturi Da, 4 Abtineri. Árus Zsolt István 1 Abţineri Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál Lász~ó József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Abţineri Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Abţineri Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: la punctul 62 este vorba despre colaborarea cu Consiliul Local Bălan în privinţa furnizării unor servicii sociale pentru victimele violenţei în familie. Aici colaborăm cu cosiliul local care a câştigat un proiect european pentru realizarea acestui centru. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii Consiliului Judeţean Harghita cu Consiliul local al oraşului Bălan, în vederea extinderii la nivel judeţean al serviciilor sociale furnizate de către Centrul de primire în regim de urgenţă a victimelor violenţei în familie din Bălan; Rezultatul votului: 26 de voturi Da, 1 Abtinere. Árus Zsolt István 1 Abţineri Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Nu a v. Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita nr. 113/2000 privind aprobarea modului de rambursare al cheltuielilor efective de transport ocazionate de deplasările consilierilor judeţeni. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dl. Árus Zsolt: HG 1860/2006 modificat anul trecut, prevede următoarele: persoanei care ocupă o funcţie de demnitate publică, care se deplasează, în interesul serviciului, în alte localităţi din ţară, i se decontează cheltuielile de transport, indiferent de distanţa şi mijlocul de transport folosit. Cheltuielile de transport se decontează pe bază de documente justificative. Întrebarea este ce înţelegem noi sub denumirea documente justificative. Pentru decontarea cheltuielilor, noi ar trebui să dovedim prezenţa la şedinţă, şi nu faptul că am cumpărat benzina. În ţara asta, marea majoritate a oamenilor cumpără benzina şi nu fură, deci este inutil acest lucru. Este mult mai important dovedirea participării la şedinţă, cu acest scopt noi completăm de fiecare dată o declaraţie, care cuprinde participarea la şedinţă, şi faptul că s-a deplasat cu maşină proprietate personală. Acesta este un domcument justificativ. Hotărârea stabileşte suma decontabilă, adică contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi. Cum se va face decontarea dacă fac plinul numai odată la trei luni? Conform hotărârii nu trebuie să aducem bon fiscal ci document justificativ. Dl. Simon Csaba: aş mai completa obesrvaţiile colegului meu, dacă Consiliul Judetean Harghita ţine neapărat să aducem bon fiscal, să cumpere bon de benzină pentru consilieri. Dl. Borboly Csaba: văd că pentru cei doi colegi din MPP cel mai important lucru este decontarea benzinei. Să aduceţi documente justificative considerate bune de dvs. şi noi vom deconta benzina. Serios. Dl. Árus Zsolt: îl rog pe domnul preşedinte să numere de câte ori am cerut cuvântul şi numai după aceea să facă declaraţii cu privire ce este şi ce nu important pentru mine. Dl. Borboly Csaba: dacă aveţi alte observaţii? Nu, atunci vă rog să votaţ Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita nr. 113/2000 privind aprobarea modului de rambursare al cheltuielilor efective de transport ocazionate de deplasările consilierilor judeţeni; Rezultatul votului: 20 de voturi Da, 5 Abtineri, 3 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csíki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Nu Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Abţineri Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Abţineri Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Abţineri Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Abţineri Tordai Árpád 28 Nu dr. Vajna Imre 29 Abţineri Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: dl. Szász Jenő nu este prezent, hotărârea modificată a fost adoptată cu 26 voturi da, şi 1 abţinere. Urmează proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului de lucrări pe drumurile judeţene pe anul 2009, finanţat din Fondul bugetar local. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de lucrări pe drumurile judeţene pe anul 2009, finanţat din Fondul bugetar local. Rezultatul votului: 27 de voturi Da, 1 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csíki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează proiectul de hotărâre pentru aprobarea listei lucrărilor pe anul 2009 din cadrul programului privind „ Realizarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare menajeră în localităţile din judeţul Harghita care au sub 300 de locuitori în perioada 2008-2012” conform Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita nr. 172/2008. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre pentru aprobarea listei lucrărilor pe anul 2009 din cadrul programului privind „ Realizarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare menajeră în localităţile din judeţul Harghita care au sub 300 de locuitori în perioada 2008-2012” conform Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita nr. 172/2008 Rezultatul votului: 28 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csíki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: uremază proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru lucrarea „Pod de beton armat pe DJ 121G”. Dacă aveţi întrebări sau observaţii? Dacă nu, vă rog să votaţi. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru lucrarea „Pod de beton armat pe DJ 121G“ Rezultatul votului: 28 de voturi Da. Árus Zsolt István 1 Da Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Da Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: urmează punctul 67 de pe ordinea de zi. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de mai mulţi colegi. Cine doreşte să ia cuvântul? Dl. Árus Zsolt: pe scurt, este vorba despre următoarele: şedinţele Consiliul Judetean Harghita sunt publice. Pentru cei care nu pot participa la şedinţă vor avea posibilitatea de a accesa pe siteul consiliului judeţean înregistrarea audio al şedinţelor. Este bine să ne gândim şi la posibilitatea de a face înregistrare video. La începutul şedinţei am primit un raport de specialitate care spune că sistemul în funcţiune al Cosiliului Judeţean Harghita face înregistrarea într-un format care nu poate fi conversat în format MP3. Trebuie să vă fac cunoscut faptul că în ultimele luni de mai multe ori am vorbit cu reprezentanţii firmei producătoare a acestui sistem. De aceea deţin multe informaţii despre modul de funcţionare. În prospect putem citi următoarele: înregistrare şi arhivare digitală în format securizat şi MP3, este unul dintre serviciile oferite iar celălalt se referă la pulicarea pe internet şi transmisie cu ajutorul camerelor robot îmreună cu subtitrare. Firma producătore garantează existenţa acestor obţiuni, care momentan nu sunt puse în funcţie. Dl. Borboly Csaba: altă propunere? Conform regulamentului, acum trei zile am depus un amendament de fond. Consider foarte bună iniţiativa colegilor mei consilieri de a informa locuitorii judeţului despre activitatea consilierilor. Cu acest scop am considerat importantă completarea proiecului de hotărîre. Propun editarea lunară a unei publicaţii în două limbi, care să informeze locuitorii judeţului despre activităţile Consiliului Judeţean Harghita, realizarea unui program de televiziune săptămânal realizat, colaborarea cu posturile de radio locale, şi să organizăm un studio propriu de televiziune gen „press-room”. Doresc să întreb pe iniţiatori dacă sunt de acord cu modificările propune? Dl. Árus Zsolt: orice modificare este binevenită. Abia acum am primit adresa înregistrată la data de 20 martie, ar fi trebuit să găsiţi o modalitate ca noi să primim mai de mult acest amendament. Consider, că dacă materilul necenzurat va fi accesabil pe site, suntem de acord. Dl. Borboly Csaba: vă rog să votaţi dacă sunteţi de acord cu introducerea modificărilor în proiectul de hotărâre. Dl. Borboly Csaba: urmează punctul 67 de pe ordinea de zi. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de mai mulţi colegi. Cine doreşte să ia cuvântul? Dl. Árus Zsolt: pe scurt, este vorba despre următoarele: şedinţele Consiliul Judetean Harghita sunt publice. Pentru cei care nu pot participa la şedinţă vor avea posibilitatea de a accesa pe situl consiliului judeţean înregistrarea audio al şedinţelor. Este bine să ne gândim şi la posibilitatea de a face înregistrare video. La începutul şedinţei am primit un raport de specialitate care spune că sistemul în funcţiune al Cosiliului Judeţean Harghita face înregistrarea într-un format care nu poate fi conversat în format MP3. Trebuie să vă fac cunoscut faptul că în ultimele luni de mai multe ori am vorbit cu reprezentanţii firmei producătoare a acestui sistem. De aceea deţin multe informaţii despre modul de funcţionare. În prospect putem citi următoarele: înregistrare şi arhivare digitală în format securizat şi MP3, este unul dintre serviciile oferite iar celălalt se referă la pulicarea pe internet şi transmisie cu ajutorul camerelor robot îmreună cu subtitrare. Firma producătore garantează existenţa acestor obţiuni, care momentan nu sunt puse în funcţie. Dl. Borboly Csaba: altă propunere? Conform regulamentului, acum trei zile am depus un amendament de fond. Consider foarte bună iniţiativa colegilor mei consilieri de a informa locuitorii judeţului despre activitatea consilierilor. Cu acest scop am considerat importantă completarea proiecului de hotărîre. Propun editarea lunară a unei publicaţii în două limbi, care să informeze locuitorii judeţului despre activităţile Consiliului Judeţean Harghita, realizarea unui program de televiziune săptămânal realizat, colaborarea cu posturile de radio locale, şi să organizăm un studio propriu de televiziune gen „press-room”. Doresc să întreb pe iniţiatori dacă sunt de acord cu modificările propune? Dl. Árus Zsolt: orice modificare este binevenită. Abia acum am primit adresa înregistrată la data de 20 martie, ar fi trebuit să găsiţi o modalitate ca noi să primim mai de mult acest amendament. Consider, că dacă materialul necenzurat va fi accesabil pe site, suntem de acord. Dl. Borboly Csaba: vă rog să votaţi dacă sunteţi de acord cu introducerea modificărilor în proiectul de hotărâre. Votarea privind aprobarea modificării şi completării proiectului de hotărâre privind aprobarea completării anexei nr. 1 a Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita nr. 215/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare si funcţionare al Consiliului Judeţean Harghita. Rezultatul votului: 26 de voturi Da, 1 Abtinere. Árus Zsolt István 1 Abţineri Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Da Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Absenţi Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Da dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: dl. Szász Jenő nu este prezent, hotărârea modificată a fost adoptată cu 26 voturi da, şi 1 abţinere. Proiect de hotărâre privind aprobarea completării anexei nr. 1 a Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita nr. 215/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare si funcţionare al Consiliului Judeţean Harghita. Rezultatul votului: 24 de voturi Da, 1 Abtinere, 2 Nu. Árus Zsolt István 1 Nu Becze István 2 Da Beder Tibor 3 Absenţi Bende Sándor 4 Da Benyovszki Lajos 5 Da Bondor István 6 Da Borboly Csaba 7 Da Csiki Csongor 8 Da Demény Gábor 9 Da Simon Csaba 10 Da Györgypál László József 11 Da Hajdu Gábor 12 Da Kovács Árpád András 13 Abţineri Lukács Vilmos 14 Da Magyari Vencel 15 Da Stoia Sabina 16 Da Glodeanu Cristinel 17 Da dr. Papp Kincses Emese 18 Da Pálffy Domokos 19 Da Petres Sándor 20 Absenţi Rácz Árpád 21 Da Rafain Zoltán 22 Da Sófalvi László 23 Da Szász Jenő 24 Nu a v. Szentes Antal 25 Da Tamás Zoltán 26 Da Thamó Csaba Zsolt Béla 27 Da Tordai Árpád 28 Nu dr. Vajna Imre 29 Da Vass Árpád András 30 Da Dl. Borboly Csaba: doresc să vă informez, conform art. 108. puctul 6 al Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Harghita „indemnizaţia nu se acordă consilierului care părăseşte şedinţa fără aprobare, acesta fiind considerat absent nemotivat.” Dl. Szász Jenő nu a cerut permisiunea să păsăsească şedinţa, va fi declarat absent. Dl. Árus Zsolt: doresc să cer părerea domnului Secretar al Judeţului. Este legal depunerea propunerilor de modificare care nu numai modifică ci reformulează proiectul de hotărâre depus iniţial. În proiectul de hotărâre modificat lipseşte în totalitate prevederea ca înregistrările audio a şedinţelor să fie puse în întregime, necenzurate pe siteul consiliului. Am subliniat şi mai înainte, nu am nimic înpotriva realizării emisiunilor, dar materialul original în întregime trebuie să fie făcut public. Poate colegii mei nu au citit amendamentul de fond cu atenţie înainte de a vota, de aceea vă rog să supunem votului din nou. Dl. Thamó Csaba: rugămintea mea este să tratăm cu bună credinţă cazul colegului nostru Szász Jenő. A spus că se va întoarce, să dăm posibilitatea de a adeveri cauza lipsei. Dl. Borboly Csaba: să trecem la punctul Diverse. În cursul lunii februarie am fost plecat împreună cu colegul meu Becze István în Ungaria şi Austria cu scopul de a strânge informaţii pe tema Salvamontului. Dl. Thamó Csaba: doresc să primesc informaţii despre munca comisiei de analiză şi verificare a Editurii “Hargita Népe”. Şi mă interesează cum au fost întrebaţi localnicii din Tomeşti în legătură cu depozitul de deşeuri. Dl. Árus Zsolt: amendamentul de fond nu are număr de înregistrare. Doresc să verific la înregistratură că a fost întradevăr înregistrat la data de 20 martie. 2. Rugăminte mea repetată este ca hotărârile Consiliul Judetean Harghita să fie afişate pe situl propriu. 3. Cer procesele verbale din decembrie 2008. Acum două săptămâni am depus declaraţia de avere şi nici până acum nu este afişat pe site. Dl. Kovács Árpád: ştiu că lucrările pe Liban nu sunt terminate dar pentru evitarea accidentelor vă rog să puneţi semnalizările necesare. Trebuie semnalizată şi starea agravată a podului de la Şicasău. Cer ajutorul juriştilor pentru că ieri la şedinţa organizată de APIA am auzit că vor să retragă sprijinul acordat pentru composesorate şi consiliilor locale pentru că ei nu se ocupă cu creşterea animalelor. D-na Stoia Sabina: prima problemă pe care aş vrea să ridic, dacă este posibil să se asigure traducerea şi la nivelul comisiei. Problema a doua, cu tot respectul pe care vi-l port, credeţi-mă nu pot dacât să dezaprob măsura pe care aţi luat-o astăzi cu colega să părăsească sala. Într-adevăr nu a cerut dreptul la cuvînt dar cred că având în vedere că şedinţele sunt publice, şi dreptul la opinie îl avem fiecare, puteam să o ascultăm, iar dacă n-am ascultat-o pe ea şi dvs. aţi luat această măsură eu aş avea rugămintea poate ne spuneţi de ce aţi luat această măsură. Dl. Glodeanu Cristinel: aş ridica o problemă care este destul de urgentă. Domnului director Dosa Szilard i-am comunicat la şedinţa de comisie solicitarea domnului primar de la Gălăuţaş. Există acolo o persoană care face dializă şi un drum care a fost săpat pentru introducerea apei şi nu a fost redat circulaţiei pune în pericol această problemă. Există probleme şi cu microbuzul şcolar care ar trebui să strângă elevii şi să-i ducă la şcoală. Rugămintea este să încercăm să tratăm ca prioritate acest drum. Dl. Hajdu Gábor: de la Lueata au semnalat, că pe teritoriul administrativ al comunei Lueta, pe DJ 132 executantul a untilizat pe ultimele faze ale lucrării zgură de fier care este absolut iregulamentar la o asemenea procedură. Vă rugăm să verificaţi situaţia din teren, să luaţi măsurile de rigoare ca executantul să îndepărteze aceast material constituit din zgură pentru că, deşi beneficiarul este comuna Lueta, totuşi lucrarea se execută pe drumul nostru pe care va trebui să-l lucrăm la reabilitare. Dl. Thamó Csaba: o porţiune de drum între Firtănus şi Turdeni este inaccesibilă deşi au făcut lucrări în valoare de 90.000 lei anul trecut. Dl. Sófalvi László: porţiunea de drum a fost închis timp de 30 de ani, anul trecut au fost făcute lucrări de pregătire pentru construirea drumului. Dl. Borboly Csaba: în privinţa comisiei de verificare şi analiză la Editura Hagita Népe solicit comisiei cât mai repede să-şi prezinte raportul. În privinţa sistemului judeţean de gunoi menajer şi realizarea groapei de gunoi din Ciucul de Sus,care sperăm să fie construit trebuie să avem în vedere nu numai ce se aude în presă ci şi realitatea din cei peste 2000 de oameni cu drept de vot din localitate doar 400 sunt împotriva şi au semnat o petiţie prin care cer ca această investiţie să nu fie realizat. Noi am realizat o consultare publică au fost prezenţi reprezentanţii diferitelor zone din localitate după care s-a votat şi în consiliul local deci totul este legal. Oricum nu vrem la nici o localitate nici un fel de groapă de gunoi dacă locuitorii nu sunt de acord. Continuăm discuţiile, dialogul, cum se vede de aici, din Miercurea Ciuc cineva a început campania pentru primari pentru anul 2012 sau chiar am fost informat şi despre informaţii care nu pot să le divulg în faţa dvs. pentru că am primit din partea unor servicii care nu-mi permit acest lucru în calitate de preşedinte, nu pot să spun, dar ştiţi că sunt şi interese economice şi chiar acuma se derulează nişte verificări. În privinţa semnalizării drumului de la Liban, domnule consilier, noi am pus semnalele în acele porţiuni de drum unde vremea ne-a permis. Am început în zona Cristuru Secuiesc unde deja este primăvara iar acum am ajuns la zona Zetea, Suseni. Semnalizările vor fi amenajate în cel mai scurt timp posibil. În zăpadă nu se putea lucra. Podul de la Şicasău se va repara, chiar azi aţi votat această hotărâre. Cu doamna Mocrei am avut un moment asemănător acum două zile în comisia de învăţământ şi acolo a participat părăsind locul de muncă şi a spus motive fără a avea avizul sau consimţământul domnului secreatar al judeţului sau al meu şi eu cred că instituţia aceasta este condusă de preşedintele şi nu de altcineva. Am primit o sumă importantă din partea domnului ministru Vasile Blaga şi noi am efectuat propuneri pe care le-am transmis dânsului la Bucureşti şi aşteptăm aprobarea. Luni am fost la Bucureşti m-am întâlnit cu domnul ministru şi domnul ministru m-a asigurat că în cursul lunii aprilie, vom mai primi fonduri. Aşadar atât la drumuri comunale cât şi la drumuri judeţene vom avea nişte realizări foare importane în acest an. Tot aici a fost trecut şi drumul judeţean de la Sărmaş. Am cerut o sumă mare şi pentru drumuri judeţene din programul 577. Vă mulţumesc pentru participare şi vă doresc un week-end plăcut. Miercurea Ciuc, la 27 martie 2009
Borboly Csaba Preşedinte
|
Secretarul Judeţului Egyed Árpád
|
Şef Birou Tankó Éva
|
Întocmit Inspector de specialitate Barcsay Anna-Mária
|
|