Program sport

Program sport - 2020
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
la concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului de sprijinire a sportului din județul Harghita, pe anul 2020
 

 

1. Autoritatea Contractantă:

Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii, nr. 5, cod fiscal 4245763, tel. 0266-207700, fax 0266-207716.

2. Beneficiarii programului

Solicitanții pot fi structuri sportive, conform art.21 (1) din Legea 69/2000 cu modificările și completările ulterioare (asociațiile sportive, cluburile sportive de drept privat şi asociaţiile pe ramură de sport județene), care îşi desfăşoară activitatea pe raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita şi care dispun de certificat de identitate sportivă.

3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:

Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 884/2001 privind aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 și Ordinul Ministerului Tineretului și Sportului nr. 664/2018, privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru:

Promovarea sportului de performanță care se desfăşoară sub motto-ul „Concurăm pentru sportul harghitean”,

  • Pregătirea şi participarea la competiţii în vederea obţinerii de rezultate deosebite pe plan intern şi internaţional,
  • Organizarea de evenimente sportive publice de interes naţional şi internaţional.

-  Sportul pentru toţi - evenimente sportive

  • organizarea de acţiuni/activităţi sportive de masă, ca o alternativă a petrecerii timpului liber şi a educaţiei pentru mişcare a întregii colectivităţi,
  • selecţia şi promovarea tinerilor cu calităţi deosebite de către cluburile de juniori,
  • organizarea de evenimente sportive de interes local, naţional şi internaţional.
  • participarea la competiții sportive de masă

Sportul pentru persoanele cu nevoi speciale

  • organizarea de acţiuni/activităţi sportive pentru persoanele cu nevoi speciale;
  • pregătirea şi participarea la competiţii sportive organizate pentru persoanele cu nevoi speciale, care este practicat atât în scopul dezvoltării personalităţii şi integrării în societate cât şi în scopul participării la competiţiile naţionale şi internaţionale

Susţinerea contribuţiei proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanţare.

Finanţările nerambursabile NU pot fi utilizate pentru activităţi generatoare de profit.

5. Suma aprobată pe anul 2020: 800.000 lei.

6. Durata programului: anul 2020.

7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:

Solicitantul va depune propunerea de proiect la Registratura Consiliului Județean Harghita, data limită de depunere, 26 martie 2020, orele 12,00, sau la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita cu data limită de depunere 26 martie 2020, orele 10,00, după cum urmează:

  • Cristuru Secuiesc, Piața Libertății nr. 55;
  • Gheorgheni, Piața Libertății nr. 12;
  • Odorheiu Secuiesc, str. 1 decembrie 1918, nr. 9;
  • Toplița, B-dul Nicolae Balcescu, nr.14 (Sediul Primăriei), etaj II, camera 214.

Propunerile de proiecte se depun și sub formă electronică la adresa de e-mail: csucsandras@judetulharghita.ro.

8. Solicitarea finanţării nerambursabile: documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii, nr. 5, biroul 208/A, persoana de contact: Csúcs András, telefon 207700, interior 1308, e-mail csucsandras@hargitamegye.ro și de pe site-ul www.judetulharghita.ro.

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«octombrie, 2024»
lmmjvsd
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774